Nu mai antrenați „convingerile limitatoare”

Într-una dintre întâlnirile noastre recente, am fost întrebat „cum se ocupă Solution Focus cu convingerile limitatoare”. Răspunsul meu a fost scurt (și poate nu dulce): „Noi nu”. Focalizarea soluției diferă de alte abordări prin aceea că privește oamenii în interacțiune, mai degrabă decât „mecanismul interior”. Ai putea spune că scoatem psihocul din psihologie. Ca abordare construcționistă socială, Solution Focus este interesat de apariția de noi identități, mai degrabă decât de „înțelegerea” (în cuvintele noastre „construirea”) vechiului. În acest blog, aș dori să ofer o scurtă privire de ansamblu asupra modului în care alte abordări conceptualizează și „tratează” convingerile limitative și apoi ofer alternativa concentrată pe soluții. „Convingerile limitative” sunt menționate în multe forme de psihoterapie și, prin urmare, și în metodele de coaching care se bazează pe acestea. În cele ce urmează, aș dori să ofer o privire de ansamblu asupra înțelegerii mele asupra acestor abordări, în speranța că fac tot posibilul să le prezint așa cum ar dori să fie prezentate, pentru a evita crearea unui argument de paie. Dacă am greșit ceva, anunțați-mă.

Terapia cognitiv-comportamentală ar putea trata „credințele limitative” sub titlul de „distorsiune cognitivă”, un gând pe care cineva îl are, care nu este adevărat. Distorsiunile cognitive pot fi inconștiente, necunoscute clientului. Sarcina terapeutului este de a identifica distorsiunea și de a face clientul conștient de ea, astfel încât clientul să poată schimba apoi credința sau distorsiunea care este obstacol în calea devenirii mai bune. Poziția terapeutului aici este una a unui observator și poate și a unui analizator. Atunci când terapeutul a identificat o distorsiune cognitivă care este necunoscută clientului și clientul nu este de acord că este o „distorsiune”, dar crede că credința lor este adevărată, clientul poate deveni „rezistent” în ochii terapeutului. În coaching-ul focalizat pe soluții, nu am lua atitudinea unui observator obiectiv, ci mai degrabă am face tot posibilul pentru a colabora cu clientul. Am crede că dacă credem că clientul este „rezistent”, greșim și trebuie să lucrăm la ascultarea mai atentă.

Terapia Rațională Emotivă a lui Albert Ellis (Institutul Albert Ellis, 2014) folosește și conceptul de „credințe limitative” și chiar are un mnemonic frumos pentru el: ABC. Un declanșator de activare (A) pentru credința falsă (B) și consecințele (C) care decurg din credința falsă. Înțelegerea declanșatorului de activare și a ajunge la o nouă credință este recomandată ca curs de acțiune pentru terapeut. În Solution Focus, nu am căuta „declanșatoare de activare”, deoarece acest lucru ar putea duce la o reactivare. În loc să cerem povestea declanșatorului (care este de obicei legată de problema clientului), am invita clientul să vorbească despre răspunsurile sale la problemă, despre cazurile în care a reușit să acționeze așa cum ar vrea să acționeze și explorează-le.

Programarea neurolingvistică (NLP) se bazează pe analiza structurilor umane interioare așa cum se prezintă în limbaj. Dilts (1990) identifică 5 niveluri de organizare interioară: (1) mediu și constrângeri externe, (2) comportament, (3) hărți și strategii mentale care definesc capacitățile, (4) capacități organizate de sistemele de credințe și (5) credințe organizate prin identitate. Un practician NLP poate identifica convingerile limitative după limbajul pe care îl folosește un client. De exemplu, clientul poate folosi un limbaj prezumtiv, limbaj care „ascunde” o presupoziție, de exemplu „nu am timp să merg la sală” ascunde presupunerea că timpul este factorul limitator și nu, de exemplu, prioritizarea. Contestarea presupoziției ar putea ajuta clientul să vadă că are mai multă libertate în materie decât credea că are. Concentrarea soluției ar presupune că clientul are motive întemeiate să gândească așa cum gândește și, mai degrabă decât să provoace presupoziția, l-ar invita pe client să „presupune că ai avut mai mult timp”, de exemplu. De asemenea, nu am privi persoana ca pe un „individ” care controlează funcționarea lor interioară, ci am trata clienții noștri ca fiind încorporați în relații care contribuie la ceea ce crede clientul despre ei înșiși.

Soluție. Focalizarea nu „crede” în „convingerile limitative”. O „credință” este o reificare nejustificată, ceva care este transformat într-un lucru (latină: re) prin limbaj care nu este un lucru. O „credință” este ceva care este observat din exterior și arătat în acțiunea unei persoane. De exemplu, dacă crezi că mai avem niște M&M-uri de arahide, te vei duce la sertarul cu dulciurile unde sunt de obicei (neștiind că le-am mâncat, ceea ce face din asta o „credință falsă”). Deci, în loc să ne uităm „în” ființa umană, ne-am uita la interacțiuni și descrieri ale realităților preferate.

Exemple de situații în care alte abordări ar identifica o „credință limitativă” sunt< /p>

• Nu merit...

• Nu sunt suficient de puternic pentru...

• Sunt prea vechi pentru...

• Nu voi putea niciodată să...

Modurile de a lucra cu situații de acest fel într-un mod concentrat pe soluții sau construcționist social ar fi:

Acceptând că acesta este ceea ce gândește clientul în acest moment

Nu ne-am certa cu clientul și nu am lăsa descrierea clientului să stea în picioare. Apoi am putea explora ce fel de relație ar dori clientul cu această afirmație. Dorește clientul să exploreze ceea ce ar dori să creadă, ar dori oare să demonstreze că afirmația este greșită, este uneori chiar o declarație utilă pe care dorește să o rețină (sau părți din care doresc să le rețină).

Explorarea viitorului preferat

Să presupunem că clientul are relația cu afirmația că și-ar dori, cum ar arăta? Ce ar putea observa ei care este diferit? Am cere o descriere detaliată a cine ar observa cum și cum arată interacțiunile.

Client: „Aș dori să simt că merit îngrijire de la alții.”

< p id="">Antrenor: „Să presupunem că te-ai simțit așa, care ar fi primul semn care ți-ar spune?”

Client: „Când mă trezesc, nu m-aș simți vinovat să-i cer soțului meu o ceașcă de cafea.”

Antrenor: „Ce ai putea simți în schimb?”

Client: „M-aș simți bucurie și recunoștință.”

Antrenor: „Cum ar putea soțul tău să observe acest sentiment de bucurie și recunoștință?”

Explorând deja cazuri ale viitorului preferat se întâmplă

Am invita clientul să vorbească despre situații din trecut în care deja a simțit că vrea să simtă sau a acționat așa cum vrea să acționeze sau a gândit așa cum vrea să gândească. Aceste cazuri pot conține indicii valoroase pentru viitor. De asemenea, ei spun ceva despre client și abilitățile lor. Explorarea acestor cazuri în detalii bogate creează o imagine diferită despre cine este clientul și deschide noi moduri de a se gândi despre sine pentru client.

Poate modul în care coachingul concentrat pe soluții ajută clienții în aceste situații este nu foarte diferit de ceea ce fac alte abordări. Ceea ce îmi place la el, însă, este că Solution Focus mă menține în rolul de partener al clientului. Centrez clientul și colaborez cu el. Nu analizez sau nu cred că știu ceva despre client pe care clientul nu a descoperit încă despre el însuși.

Referințe

Institutul Albert Ellis. (2014). Rational emotive & terapie cognitiv-comportamentală. Institutul Albert Ellis. Preluat de la http://albertellis.org/rebt-cbt-therapy/ (ultima accesare 30 martie 2023)

Boden, MT, John, OP, Goldin, PR, Werner, K ., Heimberg, RG, & Gross, JJ (2012). Rolul credințelor dezadaptative în terapia cognitiv-comportamentală: Dovezi din tulburarea de anxietate socială. Behavior Research and Therapy, 50(5), 287-291.

Dilts, Robert (1990): Changing belief systems with NLP.

Dacă ați dori să explorați aceste subiecte sau alte subiecte, să discutați un caz, să aflați despre programul nostru sau pur și simplu să petreceți timp cu noi, de ce să nu ni se alăture la una dintre întâlnirile noastre gratuite și sesiunile de schimb?

‍